530g faina
16g lapte praf
60g zahar tos
Un varf delingurita de sare
1 plic drojdie uscata
1 ou
50g unt
220ml suc portocale
Coaja rasa de la o portocala
Unt pentru uns tava
Pentru uns:
1 galbenus
30ml lapte
Pentru ornat:
Cirese confiate
Mod de preparare:
Aluatul pentru paine eu l-am preparat in masina de facut paine. Am pus in cuva ingredientele in urmatoarea ordine: sucul de portocale, untul topit in cuptorul cu microunde (insa lasati-l sa ajunga la o temperatura rezonabila, nu il puneti fierbinte), oul, coaja rasa de portocala, laptele praf, zaharul tos, pliculetul de drojdie uscata, faina si sarea. Am lasat aluatul la framantat si dospit in masina de facut paine o ora si jumatate.
Daca nu aveti masina de facut paine, framantati aluatul cu mana. Puneti faina intr-un castron, adaugati zaharul tos, laptele praf, drojdia uscata, coaja rasa de portocala, oul, untul topit, sucul de portocala, sarea si incepeti sa framantati 20 – 30 minute aluatul pana obtineti un aluat elastic, care nu se lipeste de mana. Acoperiti aluatul obtinut cu un prosopel curat si puneti-l la dospit pentru 1 ora, la loc caldut.
Dupa ce aluatul a dospit, il cantarim, il rasturnam apoi pe o suprafata de lucru infainata, presaram putina faina si peste aluat si il impartim in 16 bile egale, a caror marime va fi in functie de cat cantareste aluatul (ale mele au avut 60g fiecare bila de aluat).
Dupa ce am format bilele de aluat, ungem tava in forma de bradut, cu unt, si incepem sa asezam bilele in tava. Incepem cu trunchiul, apoi la baza vom aseza 5 bile, apoi vom urca, rand cu rand, descrescator. Dupa ce am asezat bilele de aluat in tava, acoperim tava cu o folie alimentara si o lasam la dospit in loc caldut 1 ora.
Dupa 1 ora, braduletul nostru a crescut frumos.
Ungem braduletul cu un galbenus amestecat cu lapte, folosindu-ne de o pensula, presaram apoi seminte de susan, dupa care introducem tava in cuptorul preincalzit, unde lasam bradutul la copt pentru 20 minute.